fbpx

Endodonție

Tratarea canalului radicular

Endodonția

Ce este tratamentul endodontic?

Pentru a înțelege mai bine ce este și ce presupune tratamentul endodontic (tratamentul de canal), va trebui să știm câteva noțiuni de bază despre anatomia dintelui. Dintele este alcătuit din mai multe straturi. Dinspre exterior către interior, aceste straturi sunt: smalțul, dentina și pulpa dintelui.

Pulpa dintelui (nervul) este un țesut conjunctiv bogat în vase sangvine și în terminații nervoase care sunt responsabile de formarea dintelui în cursul erupției sale pe arcadă.
Odată cu încheierea formării dintelui, țesutul pulpar și-a terminat rolul. Ceea ce înseamnă că, la nevoie, pulpa dentară poate fi eliminată fără ca dintele să fie afectat. Aceasta operațiune poartă denumirea de tratament endodontic.

Ce este un tratament endodontic si in ce consta? (tratament de canal, radicular sau extracția nervului)

Endodonția se ocupa de interiorul dintelui fiind o specialitate separata în stomatologie. Interiorul dintelui conține țesut moale numit pulpa dentara și este compusă din: vase sanguine, nervi, celule specializate. Spațiul care adăpostește acest țesut moale se numește cameră pulpară iar prelungirile sale de-a lungul rădăcinilor se numesc canale radiculare. Nervii si vasele sanguine pătrund în dinte printr-o mica deschidere (gaura) numita apex situat la capătul canalului, de regula in vârful rădăcinii. Țesuturile care înconjoară rădăcina poartă denumirea de parodontiu iar parodontiul situat la vârful rădăcinii lângă apex se numește parodontiu apical.

1. De ce este necesar un tratament endodontic?

Un tratament endodontic urmărește sa elimine țesutul inflamat sau infectat, sa curețe si sa dezinfecteze toți pereții camerei pulpare si ai canalelor radiculare care au venit in contact cu țesutul bolnav si, in final, sa obtureze (sa umple) canalele radiculare cu materiale speciale astfel încât bacteriile sa nu mai aibă spațiu in care sa se dezvolte.

Scopul principal al acestui tratament este de a crea un mediu steril in interiorul dintelui astfel încât țesuturile înconjurătoare care au fost afectate sa se poate vindeca iar dintele să poată fi folosit in continuare corespunzător.

Cele mai frecvente cauze care conduc la îmbolnăvirea pulpei dentare sunt: cariile profunde care ajung pana in vecinătatea camerei pulpare, efectele iritante ale unor manopere executate la nivelul dintelui, traumatisme dentare (accidente). In aceste condiții pulpa poate evolua in doua moduri:

Spre inflamație si atunci avem de-a face cu o pulpita; de regula inflamația pulpei înaintează dinspre camera pulpara spre canalele radiculare pana la apex. Pulpa devine sensibila la stimuli termici (cald, rece) si apar dureri spontane. In unele cazuri mai ușoare inflamația pulpei evoluează fără durere astfel încât pacientul nu o poate sesiza.

Spre mortificare (pulpa moare), numita gangrena pulpara (daca nu sunt implicate bacterii si inflamația pulpei este determinata de agenți fizici sau chimici se folosește si termenul de necroza). In acest caz dintele nu va mai fi sensibil la cald si la rece. In gangrene bacteriile produc toxine foarte urat mirositoare in momentul deschiderii dintelui.

Daca nu s-a realizat o intervenție terapeutica pana la acest moment inflamația, respectiv, bacteriile vor afecta si zona din jurul vârfului rădăcinii iar pulpita sau necroza se va complica cu o parodontita apicala (inflamația țesuturilor din jurul apexului) si apoi cu abces dentar (acumulare de puroi in aceasta zona) extinzând-se si la regiunile învecinate. Dintele va deveni foarte sensibil la presiune (in momentul mestecării sau simpla atingere ) creând senzația ca „este mai înalt” decât ceilalți. Pe radiografie parodontita apicala apare in general ca o zona mai închisa la culoare care cuprinde ca o căciula vârful rădăcinii.

Daca s-ar întâmpla la fel cu un țesut în orice alta parte a organismului corpul l-ar elimina si s-ar vindeca formând țesut nou. In cazul dintelui este o situatie speciala deoarece tesutul moale afectat este complet izolat de restul corpului fiind încapsulat de țesut dur dentar. In aceasta situație este datoria medicului să facă ceea ce corpul nu poate face.

2. Ce este un tratament endodontic ?

In general tratamentul se efectuează în una sau doua ședințe dar aceasta depinde de complicațiile apărute si de tehnica medicului. După realizarea anesteziei se separa dintele care va fi tratat de restul cavitații orale cu o folie de cauciuc numită digă pentru a preveni infectarea cu salivă în timpul tratamentului și respectiv împiedicarea ajungerii în cavitatea bucala a hipocloritului de sodiu cu care se dezinfectează canalele.

În funcție de gradul de afectare a pulpei medicul va alege daca este posibila tratarea într-o singură ședință sau se impun ședințe intermediare în care anumite substanțe vor fi aplicate temporar pe canale înainte de obturația definitiva (cel mai frecvent se aplica pasta de hidroxid de calciu).

Tratamentul endodontic. Ce este el ?

Pasul 1:

După ce s-a instalat anestezia se montează folia de protecție, diga, apoi se face o deschidere in coroana dintelui pana se ajunge in camera pulpara la nerv.

Pasul 2:

Se identifica toate canalele din rădăcini si se măsoară lungimea lor.

Pasul 3:

Se scoate afara toata pulpa inflamata (nerv+vase de sânge); se curăță canalele, se rașchetează pereții cu ajutorul acelor; se iriga cu soluție de hipoclorit de sodiu și apoi se usucă.

Pasul 4:

Se umplu apoi canalele cu pasta sigilantă și conuri de Gutaparca.

Pasul 5:

Dintele se închide cu o obturație provizorie. În ședința următoare după ce se face o radiografie de control a tratamentului, se obturează definitiv.